Șocant. Iată și Pădurea Domnească 2. Ion Butmalai a murit

Din multitudinea de teme și criză de timp, voi scrie această postare din datoria-respect de a o face.

    ÎN PRIMUL RÂND nu s-a sinucis. Ci a fost omorât. Cu arma deținută personal. În burtă. În preajma casei sale. Pentru a exista mai puține dubii. Sinuciderea e prima versiune a presei.

   De ce? 

1. Își iubea prea mult familia (soția și copii săi) și nu ar fi făcut asta niciodată să lase singuri fără protecția sa.

2. Era un om credincios. Mergea la biserică. Se ruga lui Dumnezeu. Și era sigur că pentru toate nedreptățile fiecare om va fi pedepsit.

3. Avusesem o discuție exact cu un an în urmă despre moartea inevitabilă a unei persoane, cu care se cunoște, și el a zis: ”Moartea timpurie și pe neașteptate e distrugătoare, frânge inimile celor apropiați....” 

4. L-am felicitat cu o lună și ceva în urmă prin telefon. i-am urat sănătate și a zis că are nevoie de aceasta. Foarte bucuros și plin de viață.

5. Cu două zile în urmă avea planuri de viitor.

Era un domn puternic, inteligent. Nu-i era frică de moarte, dar voia să-l vadă pe fiul să mai mic, mare.. să studieze acolo unde dorea și cu succesele sale de care era foarte mândru.

E imposibil să se fi sinucis!!!

De câte ori avea ocazia și eu aduceam argumente neplauzibile, dânsul spunea: 

  ”Doinița, tu multe nu înțelegi încă. Din politică, afaceri etc.  Dar e de datoria ta să te documentezi că ești jurnalist. Încearcă, muncește mult. Și vei cuceri o lume întreagă. Voi, tinerii, schimbați societatea!”

Muncea enorm de mult. Cei care îl cunosc pot confirma asta. Visul său era legat de sloganul:

”Împreună construim Moldova Puternică!!!”

Era unul dintre cei mai activi deputați. Puține persoane întâlnim în prezent care pot zice lucrurilor pe nume. Dumnealui zicea tot ce credea, fără să înconjoare, direct. Despre orice și oricine. Nu avea limite în discuții. Știa exact ce vrea. 

Mai toți îl cataloghează un om dur... dar aceasta se datorează anterioarei sale meserii. Pentru a fi de succes, ai nevoie de duritate.

Condoleanțe familiei! 

Sunt responsabilă ca jurnalist și ca respect pentru susținerea sa, indiferent cât timp va trece, dar eu vreau să cunosc circumstanțele decesului, absolut tot despre O AȘA-ZISA REGLARE DE CONTURI. 

Dumnezeu să te aibă în pază, Domn Deputat!

Stări sufletești

 Câteodată apar oameni în viața noastră care ne pun pe gânduri. Oameni care prin comportamentul lor, trezește ceva în noi. Oameni pe care nu putem sută la sută să spunem că-i agreăm. Dar așa suntem noi, oamenii. Am vrea să avem în jurul nostru persoane pe care să le iubim, și totuși...

  Niciodată nu aș fi crezut că un om îți poate întoarce cursul vieții într-un moment. Atunci când te aștepți cel mai puțin. Dacă nu ne-am implica emoțional am fi mai indiferenți.
Sunt vorbe, care o dată spuse, taie adânc pielea, pătrunde prin fiecare fibră de mușchi și ajung la inimă, cu viteza unui chirurg cu experiență.

  Sunt promisiuni pe care le primești și se transformă în ecouri goale. Doar un bărbat slab poate face așa.
Este acel ”zic că nu m-a afectat”, dar de fapt nici nu ai vrea să fie așa.
Sunt nopțile alea târzii în care stai frântă de oboseală, iar tu privești de la balcon căderea frunzelor de toamnă târzie, centrul capitalei care se zărește perfect, beai ceaiul de fructe și revii la rândurile din cartea care o citeai. La miez de noapte oamenii obișnuiesc să-și odihnească trupul, o făceam și eu anterior, dar de ceva timp insomniile nu mă lasă. V-ați întreb care ar fi cauza. Ceaiul, da? (ironie)

  Remediul sufletului meu sunt cărțile care le citesc la anumite stări, momente, etape. Îmi tămăduiesc rănile, ușor-ușor.

  Acel ”cum e mai bine pentru tine, e și pentru mine” realizezi că nu e bun nici pentru unul din noi.
  Momentul acela în care spui că a fost o etapă din care ai învățat foarte multe, realizezi că nu a fost o simplă poveste, ci povestea vieții tale cu un ”sfârșit” frumos, nu ca toate celelalte.

  Aș vrea să mă ia în brațe și să-mi spună că nu vrea să plec nicăieri, niciodată.
  E primul om în care am tremurat nu de durere, ci de fericire.
M-a descoperit bucățică cu bucățică și l-am lăsat să mă vadă exact așa cum sunt eu. Și în fiece secundă am încercat să fi omulețul sincer și poate naiv pe alocuri. E complicat să ne mai complicăm. Tăcerea e surdă și lupta e imposibilă. Pentru că nu vei câștiga o luptă care deja ai pierdut-o.

  Astea sunt stările sufletești care le pun deoparte, le ignor, în speranța că vor dispărea definitiv. Mai târziu voi realiza că dacă vorbesc despre ele, înseamnă că-s prea puternice pentru a face-o. Asta pentru că ce nu pot exprima e din cauza că acele cuvinte sunt prea încărcate de emoție.
  Mulțumesc celor care mi-au oferit prea mult și îmi pare rău că i-am dezamăgit.

Doare

 Sunt supărată pe tine. Doare. Vroiam de câteva zile să scriu, dar îmi era greu să-mi scot gratiile inimii și să vorbesc. Am vrut să te las așa în încăpățânarea ta, fără cuvintele mele. Nu am vrut să citești cu satisfacție, imaginându-ți cum  lumea mea se prăbușește din cauza ta.

  Înțeleg că bărbații au mândria lor, încât cu greu trece peste ea. Și atunci când le greșești, niciodată nu te lasă nepedepsită. Niciodată. Unii sunt nemiloși, asta sunt. Și în răzbunarea lor, nu văd cum zdrobesc inima femeii care îi iubește ca lumina ochilor din cap. Așa că sunt supărată. Am greșit, știu. Am făcut-o că nu am ținut la nimeni niciodată așa. Și... m-am panicat... tare încă. Dar după ce am greșit mi-am cerut iertare. Defapt, asta nu o fac niciodată. Nu a fost îndeajuns.

 Am călcat peste orgoliul meu, peste dorința de femeie, aceea de a lupta tu pentru mine, și am făcut-o încă o dată. Pentru că în iubire nu mai ții cont de tine. Ții de celălalt.

  Dar nu a fost îndeajuns. Nimic din ce am făcut, ce am spus, nu a fost îndeajuns.
  Și am încercat de ieri să-mi bag mințile în cap.

  Să te uit? Da, să uit că ai existat. Să mă prefac că nu mai simt nimic și că nu mai ai efect asupra inimii mele. Să mă trezesc în fiece dimineață cu un cu zâmbet forțat pe față, dar va trece. Nu mai vreau să-mi amintesc acele momente alături de tine. Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit, mi-aș dori D-zeu să-ți dea pe cineva mai bună decât ceea ce am fost cu tine.

 Și un om pleacă din viața ta atunci când nu mai are nimic de spus, de oferit și-a îndeplinit menirea și a plecat.

Ne pierdem în detalii și uităm de esență. Ce contează pentru tine cel mai mult în viață?

Ne conducem de principii.

Uităm de NOI.

Însă ceea ce mă face cu adevărat să zâmbesc este unul din cele mai importante lucruri care contează cu adevărat.

NU-s idealistă, imparțială.

Nu cunosc (ne)fericirea, dar o definesc ca pe o provocare fără de care nu voi evolua.

Eu văd în orice partea pozitivă.

Fiecare persoana care își creează loc în sufletul tău și apoi a plecat, el și-a îndeplinit menirea.

Ador lucrurile simple.

Paradoxal.

Lucrurile simple devin valori veritabile.

Alegerile

 
 În ultima perioadă mi-am împrtășit mai rar gândurile pe blog. Dar văzând că ultima mea postare are destule vizualizări în două zile, fiind distribuită doar pe facebook și odnoklassniki, am hotărât să abordez un subiect ”rece” pentru mine. Tema despre care mai puțin comunic cu cei din jur.

    Am avut o săptămână grea, cu simptome de răceală enorm de severe, însă își ia goana de la atâtea pastile.

Și la un miez de noapte, nedormit și acesta, încerc a-mi pune amprentele pe tastatură.

Pornind de la premisa ”Tot ceea ce suntem se datorează alegerilor noastre”. Iar alegerile noastre sunt individuale și unice.

Excepție sunt doar părinții pe care nu-i putem alege. Însă trăim din propriile alegeri. Mici sau mari. Serioase sau la întâmplare, dar tot alegeri sunt. Până la maturitate alegerile depind de părinți, după aia ele prind aripi încetul cu încetul.
Absolvești studiile, îți cauți ”existența”, adică un job. Te căsătorești, faci copii și așa se perindă aceleași ”secvențe”, deja depinde de fiecare în parte cum sunt ”cadrate”.
Viața nu îți dă nimic înapoi. Ceea ce faci rămâne ”printat” în mintea Ta, apoi a altora.

Te-ai gîndit vreodată cum ar fi dacă ai putea să corecta unele greșeli foarte simplu, de parcă nici nu ai fi greșit?! Hmmm... Imposibil.

Nu poți să ștergi asemeni scrisului de pe foaie cu un corector, nu poți să te reîntorci să schimbi ceva atât de simplu, nu poți să zici că nu s-a întîmplat fără să minți. Tu poți doar să bandajezi răni.  

Nu am făcut-o conștient și am rănit. La fel cum am fost și eu rănită. Și sunt fericită. Însă iubirea m-a determinat să-mi schimb unele tangențe, să văd lucrurile mult prea matur pentru vârsta mea (au afirmat unii aceasta) și am învățat să trăiesc mai mult prin el, decât prin mine. Din doi, iubirea a făcut UNUL. 

La început e ca la începuturi. Suntem îndrăgostiți de construcția fizică a celuilalt. Ăsta e falsul mister care dispare în dependență de capacitatea celuilalt de al dezvălui. Și de cele mai multe ori apare eșecul. 

Încerc să le transmit oamenilor să-și dea jos măștile, ca fiecare zi să fie trăită la justa ei valoare. Sunt prea prea mulți ipocriți în jur. Nu te minți pe tine, fii sincer. Iubește-ți aproapele, că nu va fi o veșnicie lîngă tine. Nu adu judecăți de valoare, nici eu nu te judec cînd nu ești așa cum ar trebui să fii. 

              

   Ești liber în toate alegerile tale și doar de tine depinde clipa de azi, acum și cea de mîine. Raționalizează bine acele care urmează a-ți fi ale tale ALEGERI!

Bărbații se vor teme mereu de femeile puternice și de femeile care iubesc

 Femeia ocupă un loc special în societate nu prin ceea ce ar trebui ea să fie, ci prin ceea ce unii nu găsesc în ea. Sau în ei. Noi nu putem trăi fără bărbați, nici ei fără noi, femeile !!!

  Foarte multă lume, vorbește despre femeie ca și cum aceasta ar fi un mister, nu o ființă. Și astfel, femeia este tratată ca o teză a vieții. Ca o lume de descoperit. Nu de iubit. De respectat. De luat ca atare. De necondiționat. Și tratând femeia ca un obiect, oamenii uită. Uită că, de fapt, femeia este creată din carne, sânge, oase și suflet. Că are în ea o inimă pe care și-o umple de cele mai multe ori cu lucruri mărunte, mici și aparent fără valoare. Dar ea se oprește la ele. Se apleacă și le zâmbește. Le culege în suflet.

  Femeia are în ea o inimă pe care o umple cu așteptări, cu dăruire, cu vise, cu împliniri, cu trădări și iubiri. Cu amăgiri și ore de grijă pentru cei dragi. Femeia este casa în care de multe ori cresc copii și bărbați mari. Casa unde aceștia devin demni, drepți și frumoși de la suflet la trup și invers. Pentru că ea, a rupt din ea și a lipit unde a fost nevoie, a cusut unde se trebuia cusut și a dat aripi. Nu a contat de multe ori dacă pentru asta le-a tăiat pe ale ei. Pentru o femeie, nu contează atât de mult zborul propriu. Contează bucuria altor zboruri. Pe o femeie nu o dor, de multe ori, rănile ei atât de tare cum o dor ale celor iubiți. Și le îngrijește cu tot ce este ea și în ea.

  Femeia se roagă. Se roagă mult. Pentru cei dragi. Pentru cei care au nevoie. Și uneori, când nu uită, femeia se roagă pentru sine.

  Dar, uneori, femeia se schimbă. O schimbă viața. O schimbă societatea. O schimbă un bărbat anume. Și atunci, din acea clipă, chiar dacă ea a fost tot ce am scris mai sus pentru cei din jur, devine un mister! Pentru că și-a luat dreptul de a se schimba. De a alege. De a lua decizii. De a fi ea însăși. De a deveni independentă. Femeia a aflat pe parcurs că nu poate depinde de nimeni. Nici măcar de dragostea sa. Poate iubi, dar nu poate depinde. Poate spera, dar ca să se împlinească trebuie să se bazeze pe sine.  A înțeles că bărbații sunt făcuți să fie alinați, alintați, îngrijiți, iubiți, înțeleși și, când devin siguri pe ei, vindecați de temerile, de neiubirile și neîmplinirile lor. Și că aceștia, uneori, pleacă. Pleacă, deoarece învață altă teamă! Teama de femeia adevărată. De femeia care știe ce simte și știe ce vrea. Teama de femeia puternică. 

  Bărbații se vor teme mereu de femeile puternice și de femeile care iubesc.

  De multe ori, femeile devin superficiale. Unele aparent. Altele pentru că așa le-a modelat societatea. Le-a modelat să devină ființe de plastic, cu chipuri angelice, mereu schimbătoare, la îndemâna oricui, fără suflet, fără resentimente. Niște ființe care înțeleg că doar așa pot găsi un loc de muncă, o stabilitate, o viață. Doar așa pot atinge un scop. Și așa cum ele au fost un scop, așa fac și ele scopuri din alții. Au învățat pe pielea lor că doar așa pot supraviețui unei societăți care nu se mai îndreaptă nicăieri. Doar decade. Nu criticați schimbarea femeii. S-a produs la o cerere de piață.

   Și totuși, mai sunt femei care nu se tem să fie femei. Care nu se tem să se schimbe, să nască, să alăpteze, să se îngrașe, să aibă riduri și păr cărunt. Să iubească din tot sufletul. Acestea sunt defapt cele mai complexe și puternice femei. Pentru că iau viața în piept și oricând pot să o ia de la capăt. Pot, deoarece au înțeles că lucrurile cu adevărat importante, frumoase și neprețuite, locuiesc în sufletul lor, iar puterea de a înainta le este astfel la îndemână. Au înțeles că ele… pot! Pot, pentru că sunt femei adevărate! Nu îngeri. Nu eroi. Nu mistere. Oameni cu dorințe, cu lacrimi, cu dăruire, cu așteptări, cu căderi, cu ridicări, cu putere de înțelegere. Oameni care ne învață să creștem mari și să alegem ce dorim să fim.

        Ce pot să spun? Nu încercați să ne înțelegeți, iubiți-ne și atât. Femeia funcționează cel mai bine când este iubită! Și nu o subestimați. Niciodată.

Mediul ONLINE

  Am mai abordat acest subiect ori de câte ori a fost necesar. Astăzi mi-a pus funia la gât și uite îmi exteriorizez iarăși, gândurile. 

Voi vorbi despre mediul #Online. 

Trăim între-o țară atât de frumoasă,

Că fiecare a doua mașină e luxoasă.

”Reforme”, Corupție, Mizerie, Glamour,

Sunt povești cei gâdilă la #C**

Asta-i politica din jur.

  Nu mă voi murdări pe mîini cu ”neexistentele Reforme”, cu Corupția și toată Mizeria care îmi provoacă vomă, ci voi rămâne la Glamourul nostru al dracului de fițos.

  Mai toți avem accounturi pe rețelele de socializare, zilnic ne petrecem timpul în fața monitoarelor, tabletelor, telefoanelor, dar uităm de cele mai prețioase momente.

  Suntem în sezonul estival și vedem fel de fel de check-in-uri, share-uri, seflie-uri, aceasta e generația tânără. Își fac poze pentru siteurile de socializare.

Se duc în localuri de fițe din economiile părinților de peste hotare tot pentru a face check-in-uri.

Mănîncă kebab, tarte XXL ș.a la miez de noapte pentru a strânge like-uri.

Își procură haine de brand pentru ași face poze și a le arăta prietenilor virtuali că ei sunt cool.

Dar în fiecare zi cum sunt în mulțime? Cheltuie tot prin Drive, Krisha, Cocos etc (sorry, dar nu fac publicitate localurilor) și a doua zi se apropie de tine să-ți ceară 2 lei de troleibuz. Am întîlnit și asemenea #fițe prin Chișinău.

  Așa preferă  toți să-și petreacă viața în mediul online, decît în cel offline. Crezînd că e mai mișto să trăiască într-o viață ireală pe net, decât aia pe care o trăiește zi de zi.

Am mai văzut că se adună din mediul online, în mediul offline, dar rîmân tot online. 

În prezent mai toate locurile dispun de wi-fi, aspect ce ar putea demonstra încurajarea timpului petrecut în mediul online.

 Pentru o poză ”#piz*****” a primit câteva mii de likeuri, dar nu-și dă seama că își vinde trupul pe facebook, doar pentru asta s-a dus la piscină să fie în top cu check-in-ul postat.

Sunt oameni care mănâncă în fiece zi în cele mai bune localuri, care se distrează, fac poze nu pentru a le posta pe siteurile de socializare, ci pentru arhiva personală. De aia eu niciodată nu-mi exteriorizez relația pe facebook, nu mp leagă acest site, eu iubesc și sunt fericită real, nu pe site cu poze de prifil a iubitului cu likeuri și diferite comentarii care nu le scriu, nu le-am scris nici nu le voi scrie niciodată. Aș face regulă în prietenii virtuali doar pentru simplu fapt că mă obosește să le citesc întîmplător prostioarele. Dacă nu aș fi fost jurnalist, demult mi-aș fi șters profilu și m-aș informa relativ de pe portaluri.

  NU uita că profilu tău te reprezintă! Demonstrază că provii dintr-o familie educată! Mi se face vomă de la atât glamour moldovenesc. Altfel nu ve-ți ști gustul adevărat al realițății!

Sutem oamenii cărora nu le este fică să trăiască după propriile reguli, în comparație cu părinții noștri.

Suntem oamenii care trăim cool, pentru că inima ne dictează moda și starea.

Suntem oamenii care iubesc cu patos, poate în cele mai nepotrivite momente.

Ce își DOREȘTE o FEMEIE de SUCCES!

  De vre-o lună nu am scris pe blog, nu pentru că nu aș fi dorit doar că prea ocupată pentru a-mi lăsat inscripții pe această modestă filă. 

Pe o notă mai pozitivă, arunc cu o avalanșă de idei.

    Dacă îți descoperi Talentele și Vocația, te înveți și bani să faci din ele.

    Dacă îți găsești Dragostea, vei avea parte de o relație împlinită.
   Vei ști cum să treci peste eșecuri, despărțiri, dezamăgiri și în toate să vezi și partea educativă, pozitivă a acestor cotituri.

  Aveam o zicală că ”Toate le voi reuși de una singură în viața asta, doar că copii nu voi putea” (zîmbet). 

  Ce ne dorim noi, reprezentantele sexului frumos? 

  Pe unele le cumperi cu BANI, BIJUTERII, HAINE, MAȘINI, LUX și astea le găsești în cluburi, baruri de   fițe, petreceri glamouroase. Dacă tu ști exact ce-ți dorești, cu siguranță probabilitatea e mai mare să obții aceasta.

  Noi femeile, nu ne mulțumim niciodată cu ce avem, ci ne dorim din ce în ce mai mult, dar pe toate nu le putem avea.

  Femeile singure dintotdeauna au invidiat femeile căsătorite, cu copii. Visează la momentul cînd Făt-Frumos va veni cu inel, o va duce la altar în cea mai frumoasă rochie de mireasă. (ma dus gândul la un vis ce nu va fi realizat degrabă, ci în următorii 10 ani cu siguranță).

  Femeile măritate ar da orice să mai fie domnișoare. de aia am întîlnit  multe femei care mi-au zis: ”nu cumva să te măriți, să nu-ți trebuiască chin la cap.”

  Pentru mine o femeie de succes e una care are scopuri solide despre ceea ce-și dorește, care e o înrăită a feminității, care niciodată nu se va trece nici cu gîndul de-a se folosi de un bărbat, de-a se căsători din interes etc. 

  Învață-te să te bucuri de ceea ce ai, lângă cel pe care îl ai pentru că în asta constă adevărata artă a unei vieți minunate!

Nevoia de-a respira...

    Sunt zile din alea în care ai nevoie să respiri... da, să-ți contaminezi plămînii cu aerul suav de primăvară... ;

Tot de ce am avut vreodată nevoia a fost să respir... să respir dragoste, să respir adevăr, să respir frumusețea Dumnezeiască, dar... au fost momente când această respirație se bloca pe câteva clipe.

   Și m-am întrebat într-un moment de maximă bucurie și împăcare sufletească: ”De ce mă iubește Dumnezeu?”, ”De ce mă iubesc părinții?”, ”De ce mă iubești TU- cel care nu te cunosc sau poate te cunosc?” Răspunsul e că ”nuștiu, trebuie să fie cineva!” De fapt, mereu încercam să fiu asemeni unui trandafir alb-spinos(care îmi plac enorm), până când am ajuns să respir aerul Tău și să-mi pulsezi sângele în vene...

   Sunt conștientă de faptul că nimic nu este veșnic și tot ce-ți aparține ești TU, restul sunt lucruri, oameni care își îndeplinesc rolul în viața TA și au plecat... Probabil, Dzeu ne trimite persoanele potrivite, în momentele potrivite pentru a depăși anumite etape, pentru a ne ajuta să evoluăm, pentru a învăța să iertăm, să ne regăsim, să iubim...

   La început TU te regăseai în mine, iar acum atât de mult am devenit ”dependentă de dragostea TA”... și mă tem de trecerea ireversibilă a timpului nu pentru că îmi trec ani, nu pentru că n-o să mai fiu mulțumită atunci cînd mă voi privi în oglindă, ci de momentul cînd n-o să mă regăsesc alături de cei dragi și n-o să mai respir același aer cu TINE!

21 pe 21

Peste o săptămână e Aniversarea Mea, mi-am adunat toate gândurile și am hotărât să-mi las câteva din ele și pe blog.

Ziua mea e ziua mamei mele, pentru că ea mi-a dat viață și sunt ceea ce sunt!

Pe 21 aprilie 1993 a fost cea mai fericită zi din viața părinților mei, pentru că a  venit pe lume mult-așteptata fetiță, al 3 și ultimul copil. Doina, mi l-a dat tata. În octombrie `92 s-au stins din viață Doina și Ion Aldea Teodorovici, în aprilie `93 am apărut eu, de unde și prenumele.
Ani s-au perindat unul câte unul și nici nu am observat când au trecut, de-aș putea i-aș opri în loc.

Se mai schimbă o cifră ca în fiecare an. Am așteptat majoratul, apoi 20 și aștept să fie 21 pe 21, dar mai departe nu mai aștept!
La 20 de ani sunt ceea ce mi-aș fi dorit să fiu.
Unele fete de vârsta mea se gîndesc la căsătorie, altele deja și-au îndeplinit dorința, așa e la 20 de ani. Eu mă văd soție și mamă în viitorii 5 poate 10 ani. Poate nu sunt o familistă. Dar știu exact că sunt o carieristă!
Totuși e frumoasă vârsta asta a noastră, bucurați-vă din plin de ea!
Timpul e relativ, nu mă tem de el... dar, în realitate mă tem de procesul de îmbătrînire, mă tem că odată cu trecerea timpului nu voi mai avea alături persoanele făr` de care nu pot exista: familia.
Până la 20 de ani...
Am avut mereu succes în tot ceea ce mi-am propus să fac. Eșecurile le-am luat ca o pregătire pentru victorie.

A patra zi de protest. Profesorii au ieșit și astăzi.

   Azi, 11 aprilie 2014. Fotolii noi, călduțe. Deputații stau la ședință și își scarpină limbile cu replici tăioase, un comunist către un liberal (Mușuc+Ghimpu). Pe când afară e frig și plouă. Ei nu aud, nu ies să vadă ce se întîmplă. De câteva zile dascălii au ieșit la protest nemulțumiți de salariul mizer pe care îl primesc. Am fost și eu să văd ce se întîmplă. Oameni din toate regiunile, chiar și din Găgăuzia au ieșit să ceară majorarea salariilor cu 50 %.

   E de plâns, dragilor. Spuneți-mi de unde începe cultura într-un stat? Din educație, învățămînt. Cum poate trăi un profesor cu un salariu mediu de 3000 de lei?! El trebuie să fie un exemplu pentru generația care o educă. Își procură mereu cărți, face copii, ore deschise unde se cheltuie b`ani, întreținere, crește și el copii, e necesar de-a avea un aspect corespunzător statutului(vorbesc de haine). Toate astea costă (b)ani.

Cândva era un lux să fii profesor, acum e una din profesiile (ne)solicitate. Se duc la pedagogie cei mai slabi elevi pentru a absolvi o facultate fără plată, ceilalți preferă dreptul, economia etc. Mie frică să-mi imaginez că generația viitoare va fi învățată de asemenea profesori, dar nu toți. Dascălii mei au fost printre cei mai buni și le mulțumesc, dorindu-le putere și sănătate pentru a crește noi generații.

Dacă vor majora salariile tot ei vor avea de câștigat, doar se apropie alegerile. Cred că mare ”găurică” în bugetul de stat nu se va produce.

Și de unde marele interes a profesorilor să predea ceea ce scrie în curriculum dacă ei primesc 25 de bănuți de caietul controlat al unui elev și 50 de lei pentru că e dirigintele unei clase. Aceste date sunt de doi ani, pe când eram la liceu, fac excepție cele private. Ei cum credeți, acel profesor nu este nevoit să plece peste hotare să îngrijească de bătrîni pentru ași putea permite o existență? La noi în Moldovioara aceasta nu-ți poți permite încă. Ori fac ore contra plată și se descurcă ei cumva.

  Procurorii, deputații, de cine au fost învățați? Ei merită să aibă salarii ”grase” pentru a nu lua mită, dar ceilalți cum să trăiască? E imposibil.

Îmi pare foarte rău că nu se iau măsuri, pentru că ei chiar merită remunerați cum se cuvine. Și cei de la putere au ajuns acolo datorită voturilor dascălilor. Majoritatea sunt pro Alianței. Așa că ascultați-le doleanțele! Eu nu am părinți profesori și nu mi-aș fi dorit niciodată să merg pe această cale, dar știu că e una foarte grea.

Tu poți schimba lumea!

  Te-ai gîndit vreodată la fraza ”Cum pot schimba eu lumea?”. Vei răspunde că ”Nu pot...”. Ba poți, fir-ar să fie! Chiar poți! Încerc să te conving în articolul ce urmează că doar tu o poți face. Schimbarea începe cu tine.

  Zi de zi mă lovesc de diferite situații în care aud că guvernul este vinovat de toate, politica/politicienii, toți din jur doar numai nu Tu. Te-ai gîndit vreodată care este menirea ta pe pîmânt, cu ce scop Dzeu te-a adus? Lumea o poți schimba începând cu tine. Te-ai tot săturat de nedrăptățile din jur, de societatea care zace în mocirlă până la gât. Așa e... așa suntem noi moldovenii. Ne-am învățat să le facem pe plac altora, dar uităm de noi și valorile noastre. Nu sta confortabil în fotoliul tău, ești tînăr, de tine depinde viitorul copiilor tăi! 

Poate și de aia am ales să profesez această meserie. Niciodată nu m-am mulțumit cu puținul, mereu vroiam mai mult de la viață. Și mama uneori îmi zicea că nemulțumitului Dzeu îi ia darul. Indiferent cine ești, ce muncă îndeplinești, fă schimbări! 

Eu am început să schimb lumea prin gesturi mici, aparent banale dar care, înseamnă mult pentru mine și pentru acei fericiți de aceste gesturi. Pe mine cineva mă poate face fericită dăruindu-mi un buchețel mic de toporași/ghiocei, dar unii nici cu o sută de trandafiri nu se mulțumesc. Tu poți face fericit un copil cărui îi dărui o ciocolată. Citisem recent o postare a unei colege care a văzut un vagabond că și-a procurat bomboane de un leu și ceva bănuți și era fericit. Și da, poți schimba lumea începând de la un leu, știind că nu valorează nimic acel leu, dar totuși înțiativa, schimbarea începe din tine, din înlăuntru sufletului tău. 

Chiar dacă la 20 de ani ai mei încă nu am muncit nici un bănuț, totuși nu pot înțelege pe deplin transpirația, lipsa și valoarea lui. 

Și da, poți schimba lumea atunci când îi faci observație persoanei care l-ai văzut aruncând gunoi pe jos pentru că te-ai săturat să vezi atâta mizerie în țara ta și te gîndești că oare noi nu putem fi asemeni europenilor?! Eu am încercat, am impus respect și cu siguranță persoanele date nu au mai repetat acel gest urît. 

Și da, am o mare antipatie față de ruși. Nuștiu când voi ajunge să locuiesc în țara mea fără să dispară rusificarea aceasta intensă. Astfel schimbarea a început din mine. Știu că trebuie să cunosc această limbă pentru că nu voi putea să mă angajez, dar eu am fost împotrivă s-o vorbesc vreodată. O înțeleg doar. Dar atât timp cât voi trăi, niciodată nu voi vori limba rusă, chiar și fiind nevoită voi comunica o altă limbă. Nu mă voi duce niciodată pe pămîntul rus, nu voi avea relații cu cei din Federația Rusă. Afirmația mea: ”Am alergie de la ruși, rusă, Rusia și tot ce ține de ei”. Ajunge atâta bătaie de joc. Nu credeți că prea multe condiții le-am creat: presă rusă, publicitate rusă, scoli ruse, la orice colț te lovești de aceasta. Trăiesc în țara mea și vreau oridine. Vreau să fie aspirați cu aspiratorul tot praful de oligarhie care are rădăcini adînci. Știu bine că îmi multiplic dușmanii, cei care citesc acest articol. Eu fac schimbarea! Îmi creez o lume așa cum vreau eu să trăiesc. 

Și da, pot schimba lumea refuzînd să fiu un simplu spectator la mitocăniile și nedreptățile care le fac cei din jur.

Și da, pot schimba lumea făcând mai mult decât să stau și să privesc vulgaritatea, nonvalorile, prin a promova lucruri frumoase.

Și da, pot schimba lumea dacă în loc să privesc urît acel om care m-a călcat șă-i înțeleg stîngăcia și să-mi cer eu scuze care nici nu l-am atins. 

Și da, pot schimba lumea renunțînd să-mi procur lucruri care nu mă reprezintă și doar prin a impresiona lumea, fac gesturi care să-l impresioneze pe Dzeu.

Vei începe să schimbi lumea când vei înțelege că o geantă Chanel purtată de cîteva ori și care de fapt nu valorează nimic precum un bănuț dăruiut săracului, o ciocolată unui copil orfan.

Și da, pot schimba lumea în momentul în care o voi face să realizeze că avem atât  și ceea ce dăruim și că a dărui este mai important decât a  avea.

    Și da, pot schimba lumea în clipa cînd îi voi face să înțeleagă că Noi sună mai frumos decât Eu. 

Și cred că ai înțeles. DA, pot schimba lumea. Dacă mă schimb eu, te schimbi tu, se schimbă el și deja suntem Noi. Chiar dacă suntem doar o parte din această lume, înseamnă ceva, fiindcă ceva înseamnă întotdeauna mai mult decît nimic.

Încotro se îndreaptă omenirea?

     În Ucraina e Război! Se împușcă cu gloanţe adevărate. În Kiev mor oamenii. Sute de cadavre și răniți. Joi, 20 februarie 2014 a fost considerată zi de doliu național.

  Oare ce s-ar fi întîmplat și la noi în țară dacă nu ar fi semnat Acordul de la Vilnius?! Ar fi fost un al doilea 7 Aprilie? Cred că mai grav.

Unde e democrația? Unde e liberatatea? Unde ajungem noi? Unde ne sunt valorile? Respect pentru protestatari. Kievul va fi o lecție pentru politicienii și societatea moldovenească. Ne-am săturat de corupție, de oligarhie instituționalizată, guvernării obscure, lipsei de respect față de lege și lipsa bunului simț.

Toate televiziunile sunt cointeresate de ceea ce se întîmplă în Kiev, dar nici un poste de televiziune nu este present acolo să ne dea informații în direct. Și toți sunt interesați de subiect. Televiziunile mari ca JurnalTV, PublikaTV, ProTV chiar nu au finanțe sau reporteri? Cei împiedică? Frica? Aici demonstrați ”senzaționalul” și nu fugiți după locuri la călduț la ședințe unde ne arătați ”scobirile în nas”, ”dormitul„ unor deputați sau fustele prea scurte ale jurnalistelor acreditate în Parlament. Din Chişinău te poţi uita la Inter, canalul TV ucrainean la care se dau seriale după seriale şi comunicatele lui Ianukovici. Mai la sud poţi vedea şi alte canale – toate controlate de Ianukovici. Tiranul se admiră în sticla televizorului. Nu m-aş mira dacă ar crede că Ucraina îl iubeşte.  În așa societate noi trăim.

Citisem acum o oră, că Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a anunţat un scrutin prezidenţial anticipat şi revenirea la Constituţia din 2004, care reduce puterea preşedintelui în favoarea Guvernului şi Parlamentului. Transmite AFP. Opoziţia acceptă propunerile preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici. Violenţele care au avut loc între poliţie şi protestatarii antiguvernamentali s-au soldat cu 77 de morţi şi 577 de răniţi în două zile, potrivit bilanţului oficial.

Oare ce l-a făcut să ia asemenea decizie? Un tiran are inimă?

Să ne fie milă de vecina noastră Ucraină! Nu am trăit pe timpurile lui Ceaușescu, dar buneii, părinții ne spun că e o situație similară cu Ianukovici.

Noi JURNALIȘTII avem o lume aparte!

”A face jurnalism înseamnă a-ți asuma o responsabilitate pentru publicul care scrii. Înseamnă a adera la niște valori, norme profesionale.”

  Recent am cunoscut o persoană care a rectificat că, ”Voi Jurnaliștii parcă aveți o lume aparte”. Am mai auzit un asemenea calificativ și din partea celor din jur.

  Până a veni la facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării vroiam să fac medicină pentru că îmi place să ajut oamenii. Jurnalismul mi-a plăcut întotdeauna. La liceu prezentam festivități și niciodată nu am avut emoții la microfon. Nu mi se părea că această profesie e una serioasă. Venind la facultate mai tîrziu decât ceilalți, mă dezamăgisem. Nu învățăm atâtea pe câte aș fi vurut. Sunte acele obiecte care nu ne sunt necesare și unele de care am avea nevoie cu adevărat mai multe cursuri. Așteptările au fost mult mai mari, dar nu a fost să fie.

  La început îmi era rușine să spun că învăț la Jurnalism. Pe cînd acum îmi place enorm ceea ce fac. Nuștiu acum ce aș putea face în afară de jurnalism.

  Majoritatea celor care vin la această facultate se văd Vedete TV. Dacă vii cu acest scop cu siguranță nu vei gusta din ”aroma pâînii coapte” de jurnalist. Unicele aptitudini care nu le au alte facultăți, cu excepția a noastrei ar fi:

1. sunt cel mai direct omuleț, prefer să le spun lucrurilor pe nume chiar dacă uneori dor și cândva îmi era frică s-o fac.

2. s-a intensificat vorbirea și nu mai există blocaje de comunicare și complexul inferiorității față de persoanele publice.

3. sociabilă, comunicabilă cu oricine.

  Această profesie e o vocație. Un ”talent”, plus multă muncă și dragoste.

Ar fi excelent ca să însemne citirea unor știri de pe prompter pentru o grămadă de bani. Sau a face circ, cu o audiență enormă. Sau a abera live, dis-de-dimineață.

  Adevărul este că majoritatea covîrșitoare a oamenilor care aleg să activeze în domeniul dat fac cu totul altceva decât starurile afișate pe posterele de reclame ale unor canale media. Dincolo de sticlă este o muncă enormă. Caută subiecte, merg pe teren, documentîndu-se, i-au interviuri, fac reportaje, editează materiale și multe altele. Noi suntem cei care trăim adevăratele emoții. Sunt și diverse tensiuni și presiuni prin care trecem.

  Așadar, dragi jurnaliști care veniți cun scopul de-a fi ca Angela Gonța, Andreea Esca și mulți alții, permiteți-mi să vă fac un duș rece. A face un jurnalism adevărat înseamnă a merge mai puțin la petreceri pline de glamour și a poza pentru coperte de reviste și mai mult, a face față, zilnic, diferitor probleme.

                     Fii Unic! Fii cel mai bun indiferent ce meserie propagi!

Oameni diferiți...

   Uneori vorbesc mult, alteori sunt zile când nu scoți un cuvânt. Stau. Mă gândesc. Reflectez. Zi de zi întîlnesc oameni de diferite ”rase” și ”specii”!

  Suntem peste 7 miliarde de oameni total diferiți. Unii mă înconjoară, mă ocolesc, alții îmi văd doar trupul. Mulți sunt din ăia care mă critică, mă bîrfesc pentru că asta le este menirea. Totuși sunt și acei oameni care mă admiră, îmi sunt mereu alături și viața mea capătă culoare alături de ei.

Mai sunt și oameni din categoria- „se duc și vin” și invers. Nu vei ști niciodată pentru ce au venit, cu ce scop, cît vor sta și cînd vor pleca. Pe ei niciodată nu-i vei înțelege. Nu au scopuri bine definite. Nu știu exact ce vor de la viață și pentru ce au venit aici pe pămînt. De acești oameni să fugi încotro te vor duce ochii. Îți irosești timpul, e prea prețios. Toți acești oameni care apar în viața ta, au venit cu un anumit scop. Te vor influența negativ sau pozitiv. De la fiecare vei învăța ceva. Chiar și acel vagabond care cerșește pe stradă, tu un simplu trecător te învață să fii milostiv și să te gîndești că tot ce ești în prezent e meritul părinților tăi. Ei au crezut în noi mai mult decât am crezut noi înșine.

Haideți să le mulțumim oamenilor care și-au sacrificat viața pentru noi- părinților, celor care s-au dăruit, celor care ne-au iubit, ne iubesc, celor care ne-au fost alături în cele mai grele momente, căci mîine poate fi prea târziu pentru a le spune ”mulțumesc”!

IARTĂ-MĂ, îți MULȚUMESC și TE IUBESC! Sunt cele mai complicate cuvinte pentru noi. Să nu ne mai apese niciodată povara lui ”prea târziu” ! ! !

Dan Balan

                            Brăndul moldovenesc ”DAN BALAN”

Zilele trecute am specificat într-o postare pe blog că la noi în MD nu există artiști adevărați, doar Dan Bălan. Fiind un fenomen unic!
La început vroiam doar să distribui pe facebook, dar uite că prea mult m-au frapat aceste reportaje!

Le-am vizionat de câteva ori. Și de fiecare dată ceva nou aflasem. Când privesc tv-ul mereu găsesc ceva ce nu-mi place, ce nu merge, ce nu e așa cum ar trebui să fie. Sunt alți ochi. Ochi de jurnalist. Uneori aș vrea să vizionez doar să mă delectez, dar nu-i să fie.

Ce veți privi mai jos, cu siguranță vă va plăcea.

E un bărbat puternic. Un bărbat care a crezut în el și în puterile sale. Toate piesele lui au fost hit-uri! Ori ești cel mai bun, ori nu ești nimic!

Mi-aș dori mult să i-au vre-un interviu, cred că cariera mea de Jurnalist îmi va da posibilitatea aceasta. Realizări mari! Ești unic! Ești cel mai bun!

Vizionare plăcută... Partea 1

Partea 2. Nu am reușit să atașez video, linkul e acesta. Despre O-zone! Îmi place cum japonezii cîntă în română!

http://www.youtube.com/watch?v=0JDC3KbOdzw

Aroma muzicii franceze

                                                        Aroma muzicii franceze

     În ultima perioadă m-am plictisit de muzica comercială, dar și de cea a anilor 1980 de care eram îndrăgostită. Românii ăștia în ceea ce privește muzica sunt tare buni. Țineți-o tot așa, doar că videoclipuri calitative, cu fete sexi, lux și tot ce vrei mă enervează rău. Mai bine să nu privesc videoclipul dacă ador piesa, că după aia și piesa poate să nu-mi mai placă.

    La noi nu sunt cîntăreți adevărați, sunt muritori de foame :-D Mă refer la muzica ușoară, nu mă implic în cea populară, clasică etc.
                   
    Dan Bălan, pur și simplu e bravooooo!


Mă alintă de ceva timp muzica franceză.

Maître Gims (Bella, J'me tire, Changer etc)
Stromae (Formidable, Papaoutai, Tous Les Memes, ș.a)

Mă delectez cu videoclipuri ceva diferit decît ceea ce este pe piață, de calitate. Unora le par stranii, dar eu am obosit de atâtea fese, muschi și cluburi. Și textele sunt chiar bune, nu pot să mă laud că cunosc atît de bine franceza să înțeleg cîntecul pentru că au și accentul ăla specific, am găsit versurile și chiar uneori le fredonez. Francezii ăștia au gusturi.

Dacă în ceilalți ani erau alte scopuri prioritare, anul ăsta trebuie cu orice preț să vizitez Orașul Îndrăgostiților- Paris! Colegu, âți fac o vizită :)!!!