21 pe 21

Peste o săptămână e Aniversarea Mea, mi-am adunat toate gândurile și am hotărât să-mi las câteva din ele și pe blog.

Ziua mea e ziua mamei mele, pentru că ea mi-a dat viață și sunt ceea ce sunt!

Pe 21 aprilie 1993 a fost cea mai fericită zi din viața părinților mei, pentru că a  venit pe lume mult-așteptata fetiță, al 3 și ultimul copil. Doina, mi l-a dat tata. În octombrie `92 s-au stins din viață Doina și Ion Aldea Teodorovici, în aprilie `93 am apărut eu, de unde și prenumele.
Ani s-au perindat unul câte unul și nici nu am observat când au trecut, de-aș putea i-aș opri în loc.

Se mai schimbă o cifră ca în fiecare an. Am așteptat majoratul, apoi 20 și aștept să fie 21 pe 21, dar mai departe nu mai aștept!
La 20 de ani sunt ceea ce mi-aș fi dorit să fiu.
Unele fete de vârsta mea se gîndesc la căsătorie, altele deja și-au îndeplinit dorința, așa e la 20 de ani. Eu mă văd soție și mamă în viitorii 5 poate 10 ani. Poate nu sunt o familistă. Dar știu exact că sunt o carieristă!
Totuși e frumoasă vârsta asta a noastră, bucurați-vă din plin de ea!
Timpul e relativ, nu mă tem de el... dar, în realitate mă tem de procesul de îmbătrînire, mă tem că odată cu trecerea timpului nu voi mai avea alături persoanele făr` de care nu pot exista: familia.
Până la 20 de ani...
Am avut mereu succes în tot ceea ce mi-am propus să fac. Eșecurile le-am luat ca o pregătire pentru victorie.