Doare

 Sunt supărată pe tine. Doare. Vroiam de câteva zile să scriu, dar îmi era greu să-mi scot gratiile inimii și să vorbesc. Am vrut să te las așa în încăpățânarea ta, fără cuvintele mele. Nu am vrut să citești cu satisfacție, imaginându-ți cum  lumea mea se prăbușește din cauza ta.

  Înțeleg că bărbații au mândria lor, încât cu greu trece peste ea. Și atunci când le greșești, niciodată nu te lasă nepedepsită. Niciodată. Unii sunt nemiloși, asta sunt. Și în răzbunarea lor, nu văd cum zdrobesc inima femeii care îi iubește ca lumina ochilor din cap. Așa că sunt supărată. Am greșit, știu. Am făcut-o că nu am ținut la nimeni niciodată așa. Și... m-am panicat... tare încă. Dar după ce am greșit mi-am cerut iertare. Defapt, asta nu o fac niciodată. Nu a fost îndeajuns.

 Am călcat peste orgoliul meu, peste dorința de femeie, aceea de a lupta tu pentru mine, și am făcut-o încă o dată. Pentru că în iubire nu mai ții cont de tine. Ții de celălalt.

  Dar nu a fost îndeajuns. Nimic din ce am făcut, ce am spus, nu a fost îndeajuns.
  Și am încercat de ieri să-mi bag mințile în cap.

  Să te uit? Da, să uit că ai existat. Să mă prefac că nu mai simt nimic și că nu mai ai efect asupra inimii mele. Să mă trezesc în fiece dimineață cu un cu zâmbet forțat pe față, dar va trece. Nu mai vreau să-mi amintesc acele momente alături de tine. Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit, mi-aș dori D-zeu să-ți dea pe cineva mai bună decât ceea ce am fost cu tine.

 Și un om pleacă din viața ta atunci când nu mai are nimic de spus, de oferit și-a îndeplinit menirea și a plecat.