Câteodată apar oameni în viața noastră care ne pun pe gânduri. Oameni care prin comportamentul lor, trezește ceva în noi. Oameni pe care nu putem sută la sută să spunem că-i agreăm. Dar așa suntem noi, oamenii. Am vrea să avem în jurul nostru persoane pe care să le iubim, și totuși...
Niciodată nu aș fi crezut că un om îți poate întoarce cursul vieții într-un moment. Atunci când te aștepți cel mai puțin. Dacă nu ne-am implica emoțional am fi mai indiferenți.
Sunt vorbe, care o dată spuse, taie adânc pielea, pătrunde prin fiecare fibră de mușchi și ajung la inimă, cu viteza unui chirurg cu experiență.
Sunt promisiuni pe care le primești și se transformă în ecouri goale. Doar un bărbat slab poate face așa.
Este acel ”zic că nu m-a afectat”, dar de fapt nici nu ai vrea să fie așa.
Sunt nopțile alea târzii în care stai frântă de oboseală, iar tu privești de la balcon căderea frunzelor de toamnă târzie, centrul capitalei care se zărește perfect, beai ceaiul de fructe și revii la rândurile din cartea care o citeai. La miez de noapte oamenii obișnuiesc să-și odihnească trupul, o făceam și eu anterior, dar de ceva timp insomniile nu mă lasă. V-ați întreb care ar fi cauza. Ceaiul, da? (ironie)
Remediul sufletului meu sunt cărțile care le citesc la anumite stări, momente, etape. Îmi tămăduiesc rănile, ușor-ușor.
Acel ”cum e mai bine pentru tine, e și pentru mine” realizezi că nu e bun nici pentru unul din noi.
Momentul acela în care spui că a fost o etapă din care ai învățat foarte multe, realizezi că nu a fost o simplă poveste, ci povestea vieții tale cu un ”sfârșit” frumos, nu ca toate celelalte.
Aș vrea să mă ia în brațe și să-mi spună că nu vrea să plec nicăieri, niciodată.
E primul om în care am tremurat nu de durere, ci de fericire.
M-a descoperit bucățică cu bucățică și l-am lăsat să mă vadă exact așa cum sunt eu. Și în fiece secundă am încercat să fi omulețul sincer și poate naiv pe alocuri. E complicat să ne mai complicăm. Tăcerea e surdă și lupta e imposibilă. Pentru că nu vei câștiga o luptă care deja ai pierdut-o.
Astea sunt stările sufletești care le pun deoparte, le ignor, în speranța că vor dispărea definitiv. Mai târziu voi realiza că dacă vorbesc despre ele, înseamnă că-s prea puternice pentru a face-o. Asta pentru că ce nu pot exprima e din cauza că acele cuvinte sunt prea încărcate de emoție.
Mulțumesc celor care mi-au oferit prea mult și îmi pare rău că i-am dezamăgit.
