21 pe 21

Peste o săptămână e Aniversarea Mea, mi-am adunat toate gândurile și am hotărât să-mi las câteva din ele și pe blog.

Ziua mea e ziua mamei mele, pentru că ea mi-a dat viață și sunt ceea ce sunt!

Pe 21 aprilie 1993 a fost cea mai fericită zi din viața părinților mei, pentru că a  venit pe lume mult-așteptata fetiță, al 3 și ultimul copil. Doina, mi l-a dat tata. În octombrie `92 s-au stins din viață Doina și Ion Aldea Teodorovici, în aprilie `93 am apărut eu, de unde și prenumele.
Ani s-au perindat unul câte unul și nici nu am observat când au trecut, de-aș putea i-aș opri în loc.

Se mai schimbă o cifră ca în fiecare an. Am așteptat majoratul, apoi 20 și aștept să fie 21 pe 21, dar mai departe nu mai aștept!
La 20 de ani sunt ceea ce mi-aș fi dorit să fiu.
Unele fete de vârsta mea se gîndesc la căsătorie, altele deja și-au îndeplinit dorința, așa e la 20 de ani. Eu mă văd soție și mamă în viitorii 5 poate 10 ani. Poate nu sunt o familistă. Dar știu exact că sunt o carieristă!
Totuși e frumoasă vârsta asta a noastră, bucurați-vă din plin de ea!
Timpul e relativ, nu mă tem de el... dar, în realitate mă tem de procesul de îmbătrînire, mă tem că odată cu trecerea timpului nu voi mai avea alături persoanele făr` de care nu pot exista: familia.
Până la 20 de ani...
Am avut mereu succes în tot ceea ce mi-am propus să fac. Eșecurile le-am luat ca o pregătire pentru victorie.

A patra zi de protest. Profesorii au ieșit și astăzi.

   Azi, 11 aprilie 2014. Fotolii noi, călduțe. Deputații stau la ședință și își scarpină limbile cu replici tăioase, un comunist către un liberal (Mușuc+Ghimpu). Pe când afară e frig și plouă. Ei nu aud, nu ies să vadă ce se întîmplă. De câteva zile dascălii au ieșit la protest nemulțumiți de salariul mizer pe care îl primesc. Am fost și eu să văd ce se întîmplă. Oameni din toate regiunile, chiar și din Găgăuzia au ieșit să ceară majorarea salariilor cu 50 %.

   E de plâns, dragilor. Spuneți-mi de unde începe cultura într-un stat? Din educație, învățămînt. Cum poate trăi un profesor cu un salariu mediu de 3000 de lei?! El trebuie să fie un exemplu pentru generația care o educă. Își procură mereu cărți, face copii, ore deschise unde se cheltuie b`ani, întreținere, crește și el copii, e necesar de-a avea un aspect corespunzător statutului(vorbesc de haine). Toate astea costă (b)ani.

Cândva era un lux să fii profesor, acum e una din profesiile (ne)solicitate. Se duc la pedagogie cei mai slabi elevi pentru a absolvi o facultate fără plată, ceilalți preferă dreptul, economia etc. Mie frică să-mi imaginez că generația viitoare va fi învățată de asemenea profesori, dar nu toți. Dascălii mei au fost printre cei mai buni și le mulțumesc, dorindu-le putere și sănătate pentru a crește noi generații.

Dacă vor majora salariile tot ei vor avea de câștigat, doar se apropie alegerile. Cred că mare ”găurică” în bugetul de stat nu se va produce.

Și de unde marele interes a profesorilor să predea ceea ce scrie în curriculum dacă ei primesc 25 de bănuți de caietul controlat al unui elev și 50 de lei pentru că e dirigintele unei clase. Aceste date sunt de doi ani, pe când eram la liceu, fac excepție cele private. Ei cum credeți, acel profesor nu este nevoit să plece peste hotare să îngrijească de bătrîni pentru ași putea permite o existență? La noi în Moldovioara aceasta nu-ți poți permite încă. Ori fac ore contra plată și se descurcă ei cumva.

  Procurorii, deputații, de cine au fost învățați? Ei merită să aibă salarii ”grase” pentru a nu lua mită, dar ceilalți cum să trăiască? E imposibil.

Îmi pare foarte rău că nu se iau măsuri, pentru că ei chiar merită remunerați cum se cuvine. Și cei de la putere au ajuns acolo datorită voturilor dascălilor. Majoritatea sunt pro Alianței. Așa că ascultați-le doleanțele! Eu nu am părinți profesori și nu mi-aș fi dorit niciodată să merg pe această cale, dar știu că e una foarte grea.