Încotro se îndreaptă omenirea?

     În Ucraina e Război! Se împușcă cu gloanţe adevărate. În Kiev mor oamenii. Sute de cadavre și răniți. Joi, 20 februarie 2014 a fost considerată zi de doliu național.

  Oare ce s-ar fi întîmplat și la noi în țară dacă nu ar fi semnat Acordul de la Vilnius?! Ar fi fost un al doilea 7 Aprilie? Cred că mai grav.

Unde e democrația? Unde e liberatatea? Unde ajungem noi? Unde ne sunt valorile? Respect pentru protestatari. Kievul va fi o lecție pentru politicienii și societatea moldovenească. Ne-am săturat de corupție, de oligarhie instituționalizată, guvernării obscure, lipsei de respect față de lege și lipsa bunului simț.

Toate televiziunile sunt cointeresate de ceea ce se întîmplă în Kiev, dar nici un poste de televiziune nu este present acolo să ne dea informații în direct. Și toți sunt interesați de subiect. Televiziunile mari ca JurnalTV, PublikaTV, ProTV chiar nu au finanțe sau reporteri? Cei împiedică? Frica? Aici demonstrați ”senzaționalul” și nu fugiți după locuri la călduț la ședințe unde ne arătați ”scobirile în nas”, ”dormitul„ unor deputați sau fustele prea scurte ale jurnalistelor acreditate în Parlament. Din Chişinău te poţi uita la Inter, canalul TV ucrainean la care se dau seriale după seriale şi comunicatele lui Ianukovici. Mai la sud poţi vedea şi alte canale – toate controlate de Ianukovici. Tiranul se admiră în sticla televizorului. Nu m-aş mira dacă ar crede că Ucraina îl iubeşte.  În așa societate noi trăim.

Citisem acum o oră, că Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a anunţat un scrutin prezidenţial anticipat şi revenirea la Constituţia din 2004, care reduce puterea preşedintelui în favoarea Guvernului şi Parlamentului. Transmite AFP. Opoziţia acceptă propunerile preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici. Violenţele care au avut loc între poliţie şi protestatarii antiguvernamentali s-au soldat cu 77 de morţi şi 577 de răniţi în două zile, potrivit bilanţului oficial.

Oare ce l-a făcut să ia asemenea decizie? Un tiran are inimă?

Să ne fie milă de vecina noastră Ucraină! Nu am trăit pe timpurile lui Ceaușescu, dar buneii, părinții ne spun că e o situație similară cu Ianukovici.

Noi JURNALIȘTII avem o lume aparte!

”A face jurnalism înseamnă a-ți asuma o responsabilitate pentru publicul care scrii. Înseamnă a adera la niște valori, norme profesionale.”

  Recent am cunoscut o persoană care a rectificat că, ”Voi Jurnaliștii parcă aveți o lume aparte”. Am mai auzit un asemenea calificativ și din partea celor din jur.

  Până a veni la facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării vroiam să fac medicină pentru că îmi place să ajut oamenii. Jurnalismul mi-a plăcut întotdeauna. La liceu prezentam festivități și niciodată nu am avut emoții la microfon. Nu mi se părea că această profesie e una serioasă. Venind la facultate mai tîrziu decât ceilalți, mă dezamăgisem. Nu învățăm atâtea pe câte aș fi vurut. Sunte acele obiecte care nu ne sunt necesare și unele de care am avea nevoie cu adevărat mai multe cursuri. Așteptările au fost mult mai mari, dar nu a fost să fie.

  La început îmi era rușine să spun că învăț la Jurnalism. Pe cînd acum îmi place enorm ceea ce fac. Nuștiu acum ce aș putea face în afară de jurnalism.

  Majoritatea celor care vin la această facultate se văd Vedete TV. Dacă vii cu acest scop cu siguranță nu vei gusta din ”aroma pâînii coapte” de jurnalist. Unicele aptitudini care nu le au alte facultăți, cu excepția a noastrei ar fi:

1. sunt cel mai direct omuleț, prefer să le spun lucrurilor pe nume chiar dacă uneori dor și cândva îmi era frică s-o fac.

2. s-a intensificat vorbirea și nu mai există blocaje de comunicare și complexul inferiorității față de persoanele publice.

3. sociabilă, comunicabilă cu oricine.

  Această profesie e o vocație. Un ”talent”, plus multă muncă și dragoste.

Ar fi excelent ca să însemne citirea unor știri de pe prompter pentru o grămadă de bani. Sau a face circ, cu o audiență enormă. Sau a abera live, dis-de-dimineață.

  Adevărul este că majoritatea covîrșitoare a oamenilor care aleg să activeze în domeniul dat fac cu totul altceva decât starurile afișate pe posterele de reclame ale unor canale media. Dincolo de sticlă este o muncă enormă. Caută subiecte, merg pe teren, documentîndu-se, i-au interviuri, fac reportaje, editează materiale și multe altele. Noi suntem cei care trăim adevăratele emoții. Sunt și diverse tensiuni și presiuni prin care trecem.

  Așadar, dragi jurnaliști care veniți cun scopul de-a fi ca Angela Gonța, Andreea Esca și mulți alții, permiteți-mi să vă fac un duș rece. A face un jurnalism adevărat înseamnă a merge mai puțin la petreceri pline de glamour și a poza pentru coperte de reviste și mai mult, a face față, zilnic, diferitor probleme.

                     Fii Unic! Fii cel mai bun indiferent ce meserie propagi!

Oameni diferiți...

   Uneori vorbesc mult, alteori sunt zile când nu scoți un cuvânt. Stau. Mă gândesc. Reflectez. Zi de zi întîlnesc oameni de diferite ”rase” și ”specii”!

  Suntem peste 7 miliarde de oameni total diferiți. Unii mă înconjoară, mă ocolesc, alții îmi văd doar trupul. Mulți sunt din ăia care mă critică, mă bîrfesc pentru că asta le este menirea. Totuși sunt și acei oameni care mă admiră, îmi sunt mereu alături și viața mea capătă culoare alături de ei.

Mai sunt și oameni din categoria- „se duc și vin” și invers. Nu vei ști niciodată pentru ce au venit, cu ce scop, cît vor sta și cînd vor pleca. Pe ei niciodată nu-i vei înțelege. Nu au scopuri bine definite. Nu știu exact ce vor de la viață și pentru ce au venit aici pe pămînt. De acești oameni să fugi încotro te vor duce ochii. Îți irosești timpul, e prea prețios. Toți acești oameni care apar în viața ta, au venit cu un anumit scop. Te vor influența negativ sau pozitiv. De la fiecare vei învăța ceva. Chiar și acel vagabond care cerșește pe stradă, tu un simplu trecător te învață să fii milostiv și să te gîndești că tot ce ești în prezent e meritul părinților tăi. Ei au crezut în noi mai mult decât am crezut noi înșine.

Haideți să le mulțumim oamenilor care și-au sacrificat viața pentru noi- părinților, celor care s-au dăruit, celor care ne-au iubit, ne iubesc, celor care ne-au fost alături în cele mai grele momente, căci mîine poate fi prea târziu pentru a le spune ”mulțumesc”!

IARTĂ-MĂ, îți MULȚUMESC și TE IUBESC! Sunt cele mai complicate cuvinte pentru noi. Să nu ne mai apese niciodată povara lui ”prea târziu” ! ! !