Nu trebuie să ai IUBIT pentru a fi FERICITĂ

Ne-am tot obișnuit să eșuăm în dragoste și ne implicăm în relații periculoase, iraționale și toxice. Însă nu toate legăturile sentimentale sunt benefice pentru bunăstarea noastră emoțională.

Fie că ne place sau nu, dar noi suntem cei care alegem cum să fim: FERICIȚI sau NEFERICIȚI!

Am reușit și eu să trec prin relații toxice. M-am consumat atât de tare, încât savurez cu plăcere momentele de SINGURĂTATE. 

Deja nu mai trăiesc după principiul ”trebuie să ne acceptăm așa cum suntem”. Ci te accept așa cum ești, atâta vreme cât nu va trebui să mă autodistrug pentru a te face fericit. Dacă fericirea ta este invers proporțională cu a mea, înseamnă că între noi nu va funcționa nimic. 

Deci NU SUFĂR pentru că nu am o RELAȚIE! Nu am nevoie de un bărbat pentru a mă face fericită! 

Trăim într-o societate în care ”a fi singur” e o PROBLEMĂ! Una destul de GRAVĂ. Eu zic că e o problemă cu cei care cred așa. Prima întrebare care mi se adresează frecvent în ultima perioadă este: ”DOINA, când te măriți?”
Nu-mi mai ziceți ”CONDOLEANȚE” că nu am iubit. Nu mai credeți că FRUMUSEȚEA gestionează DRAGOSTEA. Problema e în tine. 

Oare nu ați obosit să vedeți relații toxice, să vă consumați în zadar și să-i condamnați pe cei care încă nu-și văd fericirea lângă ”oricare”?!

Dacă nu te-ai învățat să te iubești pe tine, nu poți iubi pe cineva mai mult decât pe tine. 

Cei care vor citi acest material vor simți un iz de NARCISISM în mine. Neg acest fapt. Iubirea de sine și faptul de a fi fericită este diferență.

Vreau doar să înțelegeți că dacă nu ești într-o relație, asta nu e problemă și nimeni nu te poate face fericit, dacă nu faci tu asta. Și chiar dacă apare cineva în viața ta, nu-ți va aduce toată fericirea de care ai tu nevoie, pentru că nimeni nu-ți poate da ceea ce poți doar TU să-ți dai.

E mult mai important să te ”ocupi” de tine, să te cunoști pe tine, să faci lucrurile care îți plac la cel mai înalt nivel, să petreci timp doar cu tine, nimeni nu o va face mai bine decât tu o poți face. 

Nu, nu-mi place SINGURĂTATEA. Eu nu sunt singură. Dumnezeu îmi e mereu alături. Cei apropiați de la mii de km, îmi sunt tot alături. Iar ceilalți îmi ocupă puțin din timpul pe care îl ofer eu. 

De aici apare și cuvântul FERICIRE. 

Dacă nu știi ce vrei, nu ai cum să construiești o relație echilibrată, toate sunt ”întâmplări”. 

Iar ca să nu fie relația ta o ”întâmplare”, fă-te fericit pe tine, apoi vei reuși să faci și pe cel de alături. Tu atragi fericirea.

Am suferit și eu la rându-mi, nu am citit cărți îndeajuns ca să gândesc astfel, ci doar mi-am creat cercul meu lăuntric și sunt FERICITĂ, chiar și neimplicată într-o relație!

Am nevoie de o relație în care să fiu fericită și nu una care să mă facă fericită!

Despre concursul Miss Horoscop din cadrul emisiunii ”Deșteptarea” de la JurnalTV.

UN DUȘ RECE PENTRU ACELE CARE SE VĂD VEDETE.

  De ce vin 97 % de fete la facultatea de jurnalism? În prezent cele 3 % le revin bărbaților. 

  Citisem că în trecut era o meserie profesată doar de sexul puternic. Cred că v-ați întrebat de ce?! Pentru că era o meserie periculoasă și femeile nu-și permiteau să lucreze în domeniul dat. 

  În anul I de facultate 90 % sunt fetele care se visează pe sticlă, de aia au venit la facultatea aceasta. Doar 7 % studiază din plăcere și cunosc mult mai multe despre această meserie, aparent ușoară. Ajungând în ultimul an de studii acele 90 % din fete ajung dezamăgite. Nu-și văd viitor în acest domeniu, nu știu de ce au venit aici să studieze și mai rău altele nici nu se mai trezesc, dorm-visând la vedetism. 

  Mulți mi-au zis: ”Ei mare profesie și asta. Nu e greu să intervievezi, parcă eu nu știu a vorbi?!” Dar când încearcă, nu mai doresc să repete același lucru.

  În final doar 7 % din acele fete și 3 % din băieți devin cu adevărat jurnaliști cu renume.

  Din 500 de fete care au concurat, aproape toate se doreau pe sticlă.

  Acum vă fac un duș rece fetelor, JURNALISMUL nu-l poate practica oricine, doar cei puternici reușesc.   E un talent, o vocație plus multă muncă și dragoste.

  Ar fi excelent ca să însemne citirea unor știri de pe prompter pentru o grămadă de bani. Sau a face circ cu o audiență enormă. Sau a abera live, dis-de-dimineață. 

  Sunt doar aparențele celor care se vor ”vedete TV”. 

  JURNALISMUL are multe ramuri, însă a fi cel mai bun în domeniul respectiv trebuie să ai simțul evenimentului, darul mânuirii peniței, o gândire multidimensională, trebuie să citești foarte mult și să fii în pas cu tot ce se întâmplă etc. 

  Nu mă credeți pe mine, întrebați-i pe prezentatorii de emisiuni, știri ”câți ani au muncit până au ajuns acolo unde sunt”, să vă povestească întâmplările prin care au trecut ș.m.a. Vă recomand pentru început să-l citiți pe David Randall, el va răspunde la multe întrebări.

DESPRE CONCURS

   În acest material veți cunoaște lucruri noi. Un public mic va înțelege despre ce vorbesc, ceilalți îmi scriu în privat și vin cu argumente solide.

   Din 500 -50, din 50 -25, din 25 -15, din 15 -5 și din aceste 5 vor alege doar una.

   Pe parcursul acestor probe și nu numai, am înțeles că echipa emisiunii e foarte puternică, oamenii ăștia cu adevărat muncesc enorm și o fac din plăcere pentru noi, publicul.

  Lilia e ambițioasă, carismatică, cu o energie excepțională.

  Bogdan e bărbatul puternic, solid, indiferent că a dormit sau nu noaptea trecută el vine să emane energia lui.

  Dorina e omul care știe perfect cum trebuie să decurgă fiecare secundă din emisiune, dacă nu ar fi fost cea mai bună, nu ar fi existat întreaga echipă atât de puternică.

  Ana, Cristina, Elena și ceilalți elaborează cele mai interesante materiale, fără de care nu ar fi ceea ce sunt.

   Acum am rămas 5. 

  De la prima probă intuiam acele 3-4 fete care vor merge în finală, ele s-au făcut remarcate pe tot parcursul acelor probe. Mereu am optat pentru corectitudine, sinceritate, dar... deseori suntem dezamăgiți crezând în ea. Venind la acest concurs știam că voi ajunge în finală sau voi câștiga pentru că îmi cunosc potențialul, în cazul în care ei vor alege corect. Mulți îmi spuneau că ei fac show și titlul respectiv e ”cumpărat”. Sunt niște judecăți care nu au valoare până când mă conving.
 Nu pot ști ce se va întâmpla în etapa urătoare, cine va fi eliminată și cine va câștiga. Despre celelalte pot spune doar că sunt foarte bune în domeniu lor. 

  Dumnezeu e mare, cred în el și va ști cel mai bine să facă alegerea.

DE CE JURNALISM, de ce televiziune, de ce acest concurs?

  Am fost întrebată de foarte multe ori, ”de ce Doina jurnalism?”. Aceste răspunsuri le găsiți într-un alt material mai extins de pe blog. 

Dacă vor alege cinstit sigur voi câștiga, pentru că aveam acest scop cu mult înaintea participării la concurs și mereu am contat pe forțele mele.

  În primul rând îmi place enorm de mult acest domeniu de când eram mică știam că voi studia jurnalism. Puțini din noi ar face sacrificii pentru o meserie, majoritatea văd doar remunerarea unui job. În această meserie rezistă doar cei puternici și care au un scop bine definit pentru că îți ”mănâncă” aproape tot timpul. 

  În al II rând îmi iau licența în domeniu, unica din cele cinci și mă pot dedica doar jobului. Am o pregătire necesară, o bază cât de cât formată în 3 ani de facultate. Și sunt sigură că nu voi dezamăgi publicul meu. 

 În al III rând pentru mine nu înseamnă doar imagine, ci munca asiduă în realizarea materialelor care vor fi cărămizile în construcția unui turn- imaginea mea. Atunci voi fi pe deplin satisfăcută că am schimbat, descoperit oameni, lucruri etc. Nu vizez la imagine sunt conștientă ce mă așteaptă. ”Jurnalismul cu petale” va fi mai târziu, după multă muncă.

  În al IV-lea rând acesta nu este Titlul de Miss Horoscop, e doar un nume al concursului. Nu e un cadou pe care trebuie să-l primești în dar. E un job, o responsabilitate fără de care nu poți să ai succes dacă nu iubești cu ardoare ceea ce faci. 

 Și sunt foarte multe argumente pe care le-aș putea scrie. Haideți să-i lăsăm pe ei să selecteze, iar alegerea va fi imaginea lor. Și o echipă puternică va fi completată de un membru la fel de puternic. Cei mai buni dintre cei mai buni! 

Șocant. Iată și Pădurea Domnească 2. Ion Butmalai a murit

Din multitudinea de teme și criză de timp, voi scrie această postare din datoria-respect de a o face.

    ÎN PRIMUL RÂND nu s-a sinucis. Ci a fost omorât. Cu arma deținută personal. În burtă. În preajma casei sale. Pentru a exista mai puține dubii. Sinuciderea e prima versiune a presei.

   De ce? 

1. Își iubea prea mult familia (soția și copii săi) și nu ar fi făcut asta niciodată să lase singuri fără protecția sa.

2. Era un om credincios. Mergea la biserică. Se ruga lui Dumnezeu. Și era sigur că pentru toate nedreptățile fiecare om va fi pedepsit.

3. Avusesem o discuție exact cu un an în urmă despre moartea inevitabilă a unei persoane, cu care se cunoște, și el a zis: ”Moartea timpurie și pe neașteptate e distrugătoare, frânge inimile celor apropiați....” 

4. L-am felicitat cu o lună și ceva în urmă prin telefon. i-am urat sănătate și a zis că are nevoie de aceasta. Foarte bucuros și plin de viață.

5. Cu două zile în urmă avea planuri de viitor.

Era un domn puternic, inteligent. Nu-i era frică de moarte, dar voia să-l vadă pe fiul să mai mic, mare.. să studieze acolo unde dorea și cu succesele sale de care era foarte mândru.

E imposibil să se fi sinucis!!!

De câte ori avea ocazia și eu aduceam argumente neplauzibile, dânsul spunea: 

  ”Doinița, tu multe nu înțelegi încă. Din politică, afaceri etc.  Dar e de datoria ta să te documentezi că ești jurnalist. Încearcă, muncește mult. Și vei cuceri o lume întreagă. Voi, tinerii, schimbați societatea!”

Muncea enorm de mult. Cei care îl cunosc pot confirma asta. Visul său era legat de sloganul:

”Împreună construim Moldova Puternică!!!”

Era unul dintre cei mai activi deputați. Puține persoane întâlnim în prezent care pot zice lucrurilor pe nume. Dumnealui zicea tot ce credea, fără să înconjoare, direct. Despre orice și oricine. Nu avea limite în discuții. Știa exact ce vrea. 

Mai toți îl cataloghează un om dur... dar aceasta se datorează anterioarei sale meserii. Pentru a fi de succes, ai nevoie de duritate.

Condoleanțe familiei! 

Sunt responsabilă ca jurnalist și ca respect pentru susținerea sa, indiferent cât timp va trece, dar eu vreau să cunosc circumstanțele decesului, absolut tot despre O AȘA-ZISA REGLARE DE CONTURI. 

Dumnezeu să te aibă în pază, Domn Deputat!

Stări sufletești

 Câteodată apar oameni în viața noastră care ne pun pe gânduri. Oameni care prin comportamentul lor, trezește ceva în noi. Oameni pe care nu putem sută la sută să spunem că-i agreăm. Dar așa suntem noi, oamenii. Am vrea să avem în jurul nostru persoane pe care să le iubim, și totuși...

  Niciodată nu aș fi crezut că un om îți poate întoarce cursul vieții într-un moment. Atunci când te aștepți cel mai puțin. Dacă nu ne-am implica emoțional am fi mai indiferenți.
Sunt vorbe, care o dată spuse, taie adânc pielea, pătrunde prin fiecare fibră de mușchi și ajung la inimă, cu viteza unui chirurg cu experiență.

  Sunt promisiuni pe care le primești și se transformă în ecouri goale. Doar un bărbat slab poate face așa.
Este acel ”zic că nu m-a afectat”, dar de fapt nici nu ai vrea să fie așa.
Sunt nopțile alea târzii în care stai frântă de oboseală, iar tu privești de la balcon căderea frunzelor de toamnă târzie, centrul capitalei care se zărește perfect, beai ceaiul de fructe și revii la rândurile din cartea care o citeai. La miez de noapte oamenii obișnuiesc să-și odihnească trupul, o făceam și eu anterior, dar de ceva timp insomniile nu mă lasă. V-ați întreb care ar fi cauza. Ceaiul, da? (ironie)

  Remediul sufletului meu sunt cărțile care le citesc la anumite stări, momente, etape. Îmi tămăduiesc rănile, ușor-ușor.

  Acel ”cum e mai bine pentru tine, e și pentru mine” realizezi că nu e bun nici pentru unul din noi.
  Momentul acela în care spui că a fost o etapă din care ai învățat foarte multe, realizezi că nu a fost o simplă poveste, ci povestea vieții tale cu un ”sfârșit” frumos, nu ca toate celelalte.

  Aș vrea să mă ia în brațe și să-mi spună că nu vrea să plec nicăieri, niciodată.
  E primul om în care am tremurat nu de durere, ci de fericire.
M-a descoperit bucățică cu bucățică și l-am lăsat să mă vadă exact așa cum sunt eu. Și în fiece secundă am încercat să fi omulețul sincer și poate naiv pe alocuri. E complicat să ne mai complicăm. Tăcerea e surdă și lupta e imposibilă. Pentru că nu vei câștiga o luptă care deja ai pierdut-o.

  Astea sunt stările sufletești care le pun deoparte, le ignor, în speranța că vor dispărea definitiv. Mai târziu voi realiza că dacă vorbesc despre ele, înseamnă că-s prea puternice pentru a face-o. Asta pentru că ce nu pot exprima e din cauza că acele cuvinte sunt prea încărcate de emoție.
  Mulțumesc celor care mi-au oferit prea mult și îmi pare rău că i-am dezamăgit.

Doare

 Sunt supărată pe tine. Doare. Vroiam de câteva zile să scriu, dar îmi era greu să-mi scot gratiile inimii și să vorbesc. Am vrut să te las așa în încăpățânarea ta, fără cuvintele mele. Nu am vrut să citești cu satisfacție, imaginându-ți cum  lumea mea se prăbușește din cauza ta.

  Înțeleg că bărbații au mândria lor, încât cu greu trece peste ea. Și atunci când le greșești, niciodată nu te lasă nepedepsită. Niciodată. Unii sunt nemiloși, asta sunt. Și în răzbunarea lor, nu văd cum zdrobesc inima femeii care îi iubește ca lumina ochilor din cap. Așa că sunt supărată. Am greșit, știu. Am făcut-o că nu am ținut la nimeni niciodată așa. Și... m-am panicat... tare încă. Dar după ce am greșit mi-am cerut iertare. Defapt, asta nu o fac niciodată. Nu a fost îndeajuns.

 Am călcat peste orgoliul meu, peste dorința de femeie, aceea de a lupta tu pentru mine, și am făcut-o încă o dată. Pentru că în iubire nu mai ții cont de tine. Ții de celălalt.

  Dar nu a fost îndeajuns. Nimic din ce am făcut, ce am spus, nu a fost îndeajuns.
  Și am încercat de ieri să-mi bag mințile în cap.

  Să te uit? Da, să uit că ai existat. Să mă prefac că nu mai simt nimic și că nu mai ai efect asupra inimii mele. Să mă trezesc în fiece dimineață cu un cu zâmbet forțat pe față, dar va trece. Nu mai vreau să-mi amintesc acele momente alături de tine. Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit, mi-aș dori D-zeu să-ți dea pe cineva mai bună decât ceea ce am fost cu tine.

 Și un om pleacă din viața ta atunci când nu mai are nimic de spus, de oferit și-a îndeplinit menirea și a plecat.

Ne pierdem în detalii și uităm de esență. Ce contează pentru tine cel mai mult în viață?

Ne conducem de principii.

Uităm de NOI.

Însă ceea ce mă face cu adevărat să zâmbesc este unul din cele mai importante lucruri care contează cu adevărat.

NU-s idealistă, imparțială.

Nu cunosc (ne)fericirea, dar o definesc ca pe o provocare fără de care nu voi evolua.

Eu văd în orice partea pozitivă.

Fiecare persoana care își creează loc în sufletul tău și apoi a plecat, el și-a îndeplinit menirea.

Ador lucrurile simple.

Paradoxal.

Lucrurile simple devin valori veritabile.

Alegerile

 
 În ultima perioadă mi-am împrtășit mai rar gândurile pe blog. Dar văzând că ultima mea postare are destule vizualizări în două zile, fiind distribuită doar pe facebook și odnoklassniki, am hotărât să abordez un subiect ”rece” pentru mine. Tema despre care mai puțin comunic cu cei din jur.

    Am avut o săptămână grea, cu simptome de răceală enorm de severe, însă își ia goana de la atâtea pastile.

Și la un miez de noapte, nedormit și acesta, încerc a-mi pune amprentele pe tastatură.

Pornind de la premisa ”Tot ceea ce suntem se datorează alegerilor noastre”. Iar alegerile noastre sunt individuale și unice.

Excepție sunt doar părinții pe care nu-i putem alege. Însă trăim din propriile alegeri. Mici sau mari. Serioase sau la întâmplare, dar tot alegeri sunt. Până la maturitate alegerile depind de părinți, după aia ele prind aripi încetul cu încetul.
Absolvești studiile, îți cauți ”existența”, adică un job. Te căsătorești, faci copii și așa se perindă aceleași ”secvențe”, deja depinde de fiecare în parte cum sunt ”cadrate”.
Viața nu îți dă nimic înapoi. Ceea ce faci rămâne ”printat” în mintea Ta, apoi a altora.

Te-ai gîndit vreodată cum ar fi dacă ai putea să corecta unele greșeli foarte simplu, de parcă nici nu ai fi greșit?! Hmmm... Imposibil.

Nu poți să ștergi asemeni scrisului de pe foaie cu un corector, nu poți să te reîntorci să schimbi ceva atât de simplu, nu poți să zici că nu s-a întîmplat fără să minți. Tu poți doar să bandajezi răni.  

Nu am făcut-o conștient și am rănit. La fel cum am fost și eu rănită. Și sunt fericită. Însă iubirea m-a determinat să-mi schimb unele tangențe, să văd lucrurile mult prea matur pentru vârsta mea (au afirmat unii aceasta) și am învățat să trăiesc mai mult prin el, decât prin mine. Din doi, iubirea a făcut UNUL. 

La început e ca la începuturi. Suntem îndrăgostiți de construcția fizică a celuilalt. Ăsta e falsul mister care dispare în dependență de capacitatea celuilalt de al dezvălui. Și de cele mai multe ori apare eșecul. 

Încerc să le transmit oamenilor să-și dea jos măștile, ca fiecare zi să fie trăită la justa ei valoare. Sunt prea prea mulți ipocriți în jur. Nu te minți pe tine, fii sincer. Iubește-ți aproapele, că nu va fi o veșnicie lîngă tine. Nu adu judecăți de valoare, nici eu nu te judec cînd nu ești așa cum ar trebui să fii. 

              

   Ești liber în toate alegerile tale și doar de tine depinde clipa de azi, acum și cea de mîine. Raționalizează bine acele care urmează a-ți fi ale tale ALEGERI!